miercuri, 17 iulie 2013

Cinci lucruri pe care să nu mi le spuneţi niciodată


Cu toate că aveam pregătit un subiect pentru astăzi, faptul că m-am împiedicat de un anume link "share-uit" pe Facebook m-a determinat să amân ce-mi propusesem să scriu azi pentru zilele următoare. Subiectul abordat în materialul respectiv este actual pentru foarte multe femei din lume, şi, foarte important, este şi va fi mereu actual pentru mine. 

Nu voi  elabora pe tema "de ce mă priveşte şi pe mine articolul". Am scris pe scurt despre asta pe blog, în urmă cu mai bine de doi ani şi nu voi relua. De asemenea, precizez că mi-am permis să modific puţin unele idei din articol, pentru că nu toate mi se aplică, şi să le înlocuiesc cu unele în care m-am regăsit eu însămi. 

Înainte de a dezvolta subiectul, s-ar mai impune o paranteză: îmi plac foarte mult copiii. Mi se încălzeşte sufletul şi mi se pune un zâmbet pe toată faţa când văd un bebeluş. Am răbdare cu prichindeii, dau în mintea lor, îmi place pur şi simplu să stau şi să mă uit la ei cum se comportă în diferite situaţii. Ce nu-mi place e ceea ce-am auzit, cu diferite ocazii, de la unii părinţi. Şi, mai nou, ce mai citesc pe diferite bloguri pe unde hălăduiesc.

Acestea fiind spuse, am rugămintea să nu-mi spuneţi niciodată:

1.  "Viaţa nu are niciun sens dacă nu ai copii". Nimeni pe lume nu poate decide şi, pe cale de consecinţă, nu se poate pronunţa asupra sensului vieţii altei persoane. Mulţi o fac totuşi, cu o aroganţă pe cât de ridicolă, pe atât de agasantă şi nepoliticoasă. Sensul vieţii mele îl cunosc doar eu, şi cu siguranţă el există. Există, pentru că l-am căutat cu fervoare şi l-am recunoscut ca fiind al meu de îndată ce l-am găsit. 

2.  "Lasă, ai să vezi tu cum e când vei avea copii....". Oh da, uite unde se ascundea Oracolul din Delphi. Ghici ce: n-o să văd cum e, pentru că n-o să am. Ce-ar fi să revizuieşti niţel premisele de la care ai plecat? Nu de alta, dar sunt false. 

3. "Crezi că viaţa TA e agitată? Să vezi cum e când ai copii!" - în primul rând, mulţumesc foarte mult că-mi aduci la cunoştinţă cum e viaţa mea. Apropo, nu cred că e agitată, cred în schimb că e solicitantă, intensă, colorată şi interesantă. Şi-n al doilea rând, iar povestea cu "văzutul"? Dacă te-ai uita în gura unora, ai putea crede că ăştia mici sunt un fel de Bau-bau. Eu ştiu că un copil e o imensă bucurie, prin urmare de ce toate ameninţările astea cu văzutul?

4. "Decât să ţii un animal de casă, mai bine fă un copil" - eşti un monument de înţelepciune. Probabil că din punctul tău de vedere, între a avea o pisică sau o ţestoasă şi a face un copil nu e decât o diferenţă minoră, ţinând strict de procesul de producţie.  Nu-i aşa?

5. "Ai fi fost o mamă extraordinară" - asta mi-au spus-o doi oameni, care mă cunosc bine. Or avea sau nu dreptate, nu ştiu şi nici nu vreau să ştiu. Ce ştiu e că nu vreau să aud aşa ceva. Condiţionalul trecut e cel mai antipatic dintre toate timpurile verbale, din cauza notelor de nostalgie, de tristeţe inefabilă şi de neputinţă pe care le induce.

Recitind lista de mai sus, mă pomenesc scărpinându-mă în cap ca Moş Ion Roată. Vreau să spun.... nu mi se pare deloc că ar fi mare filozofie. Sunt nişte chestiuni elementare, până la urmă. Şi-atunci de ce le e atât de greu unora să ţină cont de ele?

5 comentarii:

Carmen spunea...

Am scris comentariul asta de doua ori si tot de-atatea ori s-a sters :D Divine intervention?
Ma gandeam asa: circumstante atenuante pentru curiosi/ sfatosi, ca poate nu-ti cunosc povestea?
Evident, unii sunt doar toparlani.
Recomand ca atunci cand intrebata de ce nu ai copii, sau esti avertizata ca "o sa vezi tu!" sa te lansezi intr-o scurta si cat mai grafica explicatie, de ce nu ai copii, de ce n-o sa vezi tu....Si in timp ce le explici (cat mai grafic, cum ziceam), studiaza-le reactiile! Priceless, trust me :D

Anonim spunea...

1. Adica venim pe lume cu unicul scop de a (ne) reproduce? Pai atunci de ce nu s-a aranjat povestea de asa natura, incat sa intram dupa prima menstra direct la o linie de productie automatizata, de unde sa nu mai iesim decat cu picioarele inainte, dupa ce intram la menopauza? Lasand cinismul la o parte, imi pare foarte rau pentru femeile care isi doresc copil, dar nu pot sa-l faca. Eu insa am ales sa nu fac copii, din mai multe motive, si chiar nu mi se pare ca din cauza asta viata mea nu ar avea sens.

2. Fraza asta ar trebui sa te lase rece, cel putin la suprafata. Persoanele respective nu stiu cum stau lucrurile, iar tu nu esti obligata sa le luminezi. Cum spune Carmen mai sus, circumstante atenuante pentru nestiutorii care vorbesc "din carti".

3. Asta o pot intelege, pana la un punct. In fond, ziua are 24 de ore si pentru cei care au copii si pentru cei care nu au. Cand vine copilul, se schimba prioritatile, se renunta la unele chestii in favoarea celor care tin de copil, sau se organizeaza de asa natura incat sa incapa toate in 24 de ore, daca chiar e musai si atunci cotidianul e cu siguranta mai agitat decat era inainte de venirea pe lume a copilului. Am cunoscut insa de-a lungul anilor o groaza de persoane care nu au / aveau copii si carora nu le ajungeau 24 de ore pentru tot ce trebuia sa faca si nu putea fi amanat. Deci chestia cu agitatia, cu sau fara copil, nu e batuta-n cuie.

4. Asta e o mare tampenie si demonstreaza ca persoana care emite asa ceva nu e capabila sa gandeasca logic...si nu numai. Ce sens are sa te enervezi?

5. Nu te cunosc personal, am dedus din postari care e situatia. Nu stiu cum ganditi, tu si sotul tau, vis-a-vis de adoptie. Stiu ca asa ceva nu e floare la ureche si o decizie de luat in urma unui impuls de moment. Si mai stiu ca, daca nu esti Madonna sau Angelina Jolie, nu se rezolva de azi pe maine. Dar, sincer, cred ca POTI FI o mama extraordinara. :)

Carmen spunea...

Am mai comentat pe blogul tau,sau,ma rog,am incercat si nu am reusit.Perseverez,insa...
Mie,una,mi se pare deplasat ca cineva sa isi permita sa scoata vreuna dintre afirmatiile de mai sus.Daca te si cunosc,este dovada de rautate,de-a dreptul,chiar daca ultima se vrea magulitoare.Pentru mine,de maxim prost gust este si intrebarea ''voi cand faceti copii? nu vreti sau...?'' Asta este apogeul nesimtirii in tema.
Te citesc cu drag.Duminica placuta!

Greta spunea...

@Carmen, cu toate că sunt o fire tolerantă (uneori excesiv de...), n-aş trece cu vederea nici străinilor astfel de imixtiuni. Explicaţia pentru care un cuplu cu "vechime" nu are copii e adesea de ordin medical, deci tristă. În acest caz, întrebarea pică foarte prost şi lipsa de educaţie sau diplomaţie nu constituie o scuză. Cât despre întrebarea "voi de ce nu...?", cu variaţiuni gen "cât mai aşteptaţi?" sau "ce-aveţi de gând?", am parat până acum cu "noi încă n-am aflat cum se fac copiii". S-au blocat toţi şi nu s-a apucat nimeni să ne explice =))

@Anonim, îţi mulţumesc din tot sufletul pentru ce mi-ai scris, te rog să mă crezi că mi-a făcut foarte bine mesajul tău :) Referitor la adopţie... nu o mai văd ca fiind o opţiune. Aveam 15 ani când mi s-a întâmplat totul, deci am crescut cu ideea că nu voi fi mamă, iar ideea a crescut, la rândul ei, cu şi în mine. Nu mă mai pot vedea în postura de mamă, după ce ani la rând am luptat să accept şi să mă accept...

Greta spunea...

@Carmen de pe 21 iulie :) nu ştiu de ce comentariul tău era în spam, l-am de-spam-uit acum, sper să nu se mai întâmple... Îţi mulţumesc că eşti aici şi că mă citeşti, trag nădejde să nu mai fie probleme cu comment-urile. Din ciudăţeniile blogspot.com...
Şi da, ai dreptate: e maximă nesimţire întrebarea cu "nu vreţi, sau...?". Am auzit-o şi noi, într-o versiune uşor modificată, dar la fel de lipsită de bun-simţ: "voi ce-aveţi de gând?".
Mă lasă fără replică nesimţirea asta, pe cuvânt...