miercuri, 25 iunie 2014

Opinia mea despre muzica mainstream (Blog Challenge 6)


Cea de-a şasea cerinţă din leapşa-foileton (sau maraton) mă cam pune în dificultate. Cică să-mi exprim părerea despre muzica mainstream (promovată intens, comercială, difuzată des la radio). Problema e că-n privinţa asta nu mai am de mult timp o părere. Pentru bunul motiv că nu mai ascult radio. Ultima dată când am ascultat ştirile eram în maşină, în dimineaţa decernării premiilor Oscar (zic "dimineaţa" raportându-mă la fusul orar european), că plecasem de-acasă înainte să se acorde trofeul pentru cel mai bun actor în rol principal şi voiam să văd dacă anul ăsta e anul lui DiCaprio. Dar asta a fost o situaţie excepţională, în rest nu simt nevoia de radio, deci habar n-am ce e "trendy".

Preferinţele mele muzicale sunt cât se poate de demodate, unii ar zice plictisitoare chiar. Este adevărat, îmi place foarte mult să ascult muzică la volan, în special dimineaţa. Atunci e momentul meu preferat din zi: sunt fresh, şoseaua e aproape goală, mă încarc de energie ascultând ce-mi place. Şi ceea ce-mi place nu e mainstream - în cel mai bun caz, nu mai e demult. Ce ascult, aşadar?

Ei bine, deseori ascult muzică clasică: Mozart, Beethoven, Bach (în special concertele de vioară şi Concertele Brandenburgice; nu prea mă împac cu muzica de orgă, deşi e divină, dar cred că nu sunt genul de ascultător căruia să i se dezvăluie), Dvořák, Béla Bartók, Vivaldi, câteodată arii de operă. De asemenea, ascult şi compoziţii de dată mai recentă cum ar fi "The Planets" de Gustav Holst (o suită orchestrală compusă în intervalul 1914-1916 şi alcătuită din şapte părţi, fiecare dedicată unei planete, cu excepţia lui Pluto, care nu fusese descoperită încă, şi a Pământului), lucrări de John Williams (coloana sonoră "Star Wars" îmi place foarte mult) şi altele. Mai nou, parcă-parcă încep să-i dau de gust lui Bruckner... am ascultat într-o zi simfonia a VIII-a, pe care acum câţiva ani n-aş fi "digerat-o" şi nu mi-a displăcut. O fi vreun semn de evoluţie a gusturilor? Rămâne de văzut.
N-am mereu dispoziţie pentru muzică clasică, dar când am, o savurez. (Şi nu ascult doar lucrări dirijate de Zubin, cum aţi fi tentaţi, poate, să credeţi; este adevărat că el predomină, dar îmi plac teribil simfoniile lui Beethoven dirijate de Herbert von Karajan, de pildă). 

Când nu e muzică clasică, poate fi Jean Michel Jarre. Ennio Morricone. Angelo Badalamenti (compozitorul soundtrack-ului "Twin Peaks"). Queen. Beatles. Abba. Roxette. Phil Collins. Michael Bolton. Demis Roussos. Celine Dion. Garou. Al Bano & Romina Power. Ricchi e Poveri. Şi mulţi alţii, dar cred că nu se mai poate spune despre niciunul că ar mai fi musai de actualitate. Mainstream, cu atât mai puţin. 

De fapt, în afară de Katy Perry şi Lady Gaga, a căror piese le mai ascult uneori, se poate spune că-s pe dinafară cu totul. (Nici de ele nu ştiu dacă mai sunt mainstream sau nu, dar au fost precis). Nici nu-s foarte disponibilă pentru experimente, trebuie să recunosc. Dar sunt deschisă la recomandări, aşa încât, dacă vă plac anumite piese ori artişti, please shoot! Promit să le ascult şi, dacă-mi vor plăcea, să le re-re-reascult.

6 comentarii:

Carmen spunea...

Recomand metal! :D
Ala nu a fost si nu va fi ever, mainstream. Am fost deci hipsterita, inainte ca asta sa fie mainstream :))
Nu pot sa-ti recomand nimic, am facut-o si n-am curaj s-o fac din nou, ca sa nu te-imbolnavesc de insomnie :P

Greta spunea...

Hai domn'le că nu-s chiar într-atât de sensibiloasă! :)) Poate fi ceva mai.... soft, ştiu eu.... :D
Ca de pildă asta: https://www.facebook.com/photo.php?v=10151231887203386
Yeah, I still remember! Şi-am mai ascultat-o de-atunci :D

thea spunea...

Eu ascult radio si chiar mult, as putea zice :). Ascult un post cu muzica mai veche - anii 80 si 90 in special. Pe langa radio, am in masina cateva CD-uri (Phil Collins, Cindy Lauper, Virgil Iantu, Directia 5, Bach, Vivaldi) pe care le ascult ocazional - conduc zilnic in jur de 40 de minute. Deci cam asta ar fi cu muzica mea.. :)

Carmen spunea...

=)))) Inveti, the hard way!
Trebuia sa-ti dau ceva mai indracit, cred. Tii la tavaleala!

Greta spunea...

Thea, da, uitasem să menţionez muzica anilor 90 în postare :) Şi eu ascult foarte des asta, îmi induce o nostalgie aparte :)
Aha, deci şi tu cu Bach şi Vivaldi, ce-ţi place să asculţi?

Greta spunea...

Ba nu cred că trebuie. Sunt o sensibilă şi-o delicată :D