joi, 4 septembrie 2014

Când răspunsul e nimic


Oare ce poţi face atunci când trebuie să faci un anumit lucru - subliniez, trebuie, în sensul că altă variantă nu există - şi nu doar că nu vrei să faci lucrul respectiv, dar perspectiva te îngrozeşte? Şi groaza asta, pe lângă faptul că se amplifică pe măsură ce inevitabilul se apropie, te încarcă de vinovăţie? 

Oare ce poţi face atunci când ţi-ai dori să găseşti lampa lui Aladin ca s-o poţi lustrui, să iasă duhul şi să-i ceri să facă în aşa fel încât să nu mai trebuiască să faci acel anumit lucru?

Oare ce poţi face atunci când ai fi în stare să dai ani din viaţa ta pentru un strop de normalitate într-o anumită privinţă? O normalitate pe care nici nu ţi-o poţi imagina, pentru că n-ai trăit-o niciodată? 

Nimic, ăsta e răspunsul. Asta poţi face: fix nimic.

Nu intru în amănunte. M-aş nărui.

Lăsaţi-mă să (mă) plâng la voi.  Mâine o să fiu mai bine.  Vă promit şi îmi promit.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Ma sperii.Sa fii bine, da? Promiti?
Bun.
Te imbratisez strans...nu trece, stiu, da'tare-as vrea sa ajute.
Carmen

Anonim spunea...

Draga Greta, umarul virtual e aici, chiar daca nu prea apare el.
Sper ca astazi esti bine, ca a iesit soarele sau a aparut curcubeul.
xoxo
Crista

Anonim spunea...

Sper ca esti bine si te imbratisez!
Din pacate, se intampla si la mine ceva ce nu am cum sa evit, e greu, dar incerc sa imi pastrez optimismul, atat cat pot, si sa sper ca va fi bine. E greu cand astfel de lucruri nu tin de noi si nu putem face nimic sa le schimbam. Fix nimic cum ai spus.
Capul sus, iti tin pumnii, orice ar fi. Poate ca dupa un lucru greu, vine unul frumos si bun. Asa spune mama.
Cris

Greta spunea...

Vă mulţumesc din tot sufletul, Carmen, Crista şi Cris.
Azi e mai bine. Nu "bine", dar... MAI bine :)
Vă îmbrăţişez. Mi-a făcut bine să scriu şi enorm de bine să vă simt aproape.