luni, 11 iulie 2016

Telegrame


  • Aproape toată duminica mi-am petrecut-o cu nasul în niște hârțoage, numai pentru a constata că am scris greșit niște chestii și trebuie să refac. Câteodată mă mir și eu de cât de inteligentă sunt. Not. Stop.
  • M-am bucurat pentru Portugalia și pentru prima dată mi-a fost simpatic Ronaldo. Inițial eram de părere că Franța merită să câștige, având în vedere că portughezii au avut un parcurs foarte slab la acest campionat. Dar după ce-am văzut porcăria făcută de Payet, care părea să fi fost chitit să-l scoată pe Ronaldo la propriu din joc, am schimbat tabăra. Nu așa se câștigă un meci. Bravo, Portugalia, ai dovedit că poți triumfa și fără marele star. Așa cum e și firesc, de altminteri: o echipă adevărată nu stă într-un singur om. Stop.
  • Cutremurătoare tragedia din Spania, unde un matador a fost ucis de taur în timpul unei coride. Nu-mi vine să cred că într-o țară zice-se civilizată se mai permit asemenea barbarii. Tradiție, se înfoaie unii. S-avem rezon, coridele nu-s cu nimic mai prejos de luptele cu lei și urși din arenele romane pe timpul lui Nero. Un circ al cruzimii, asta sunt, în niciun caz o tradiție. ”Bine i-a făcut”, am citit pe Facebook niște voci furioase. Sincer, nu mai găsesc nimic de spus la asta, mi se pare oribil să gândești așa. Însă coridele ar trebui scoase în afara legii, ca și cursele de tauri de la Pamplona (o dovadă de prostie în numele ”tradției”: îmbrăcați în roșu, oamenii se lasă alergați de taurii dezlănțuiți, iar când, inevitabil, se ajunge la momente dramatice, lumea cere să fie sacrificați taurii. You don't say?!). Stop.
  • Săptămâna asta am schimbul doi. Adică o s-ajung acasă după miezul nopții. Sunt curioasă cât o să mă văicăresc pe tema asta. Dar c'est la vie, eu câștig bani mai greu decât Ronaldo & compania :)) Stop.
  • Vă doresc o săptămână excelentă. Fără stop :)  
  •  

7 comentarii:

coco spunea...

o saptamana buna sa ai!

Anonim spunea...

Saptamana frumoasa sa ai! eu tocmai am revenit la munca, am avut o sapt de vacanta datorita unei sarbatori locale, a fost mi-nu-na-ta!
Cris

Greta spunea...

Mulțumesc la fel, așa să fie! :)

Greta spunea...

Wow, ce dezmăț :)) Vreau și eu sărbători cu vacanță de câte-o săptămână. Măcar trei-patru pe an, nu mai mult :D
Mă bucur pentru voi! :)

Carmen spunea...

Muncesc, doar eu si nimeni. Asa ca am fost plasata in alt sediu, unde mai lucreaza o persoana. La sediul in cauza, nu am cheie, nici cod de identificare. Personajul care se ocupa, e (cum altfel?) in concediu. Am cantat sorcova pe la usi, m-au batut vanturile ca-ntr-un film sovietic! Si desi biroul e misto si are vedere la mare si vapoare, imi bag piciorul si muncesc de-acasa, unde ies si trag o pipa si apoi pot sa revin, fara sa-mi tremure chilotelele de lady, ca ma lasa acritura asta pe la usi!

Anonim spunea...

hehe multumim! e ceva unic, 2 zile de la stat, 2 zile ni le ia fortat din concediu, weekendul la mijloc, deci sa ne bucuram din plin zic:)
Cris

Greta spunea...

Birou cu vedere la mare? Pfuaaa, ce miștooooo....